Confirmând o legătură cauzală între ritmul de mers și lungimea telomerilor leucocitari (LTL) - un indicator al vârstei biologice - echipa de cercetători din Leicester estimează că o viață de mers rapid ar putea duce la echivalentul unei vârste biologice mai tinere cu 16 ani până la mijlocul vârstei.
Cercetătorii de la Universitatea din Leicester din Centrul de Cercetare Biomedicală din Leicester au studiat datele genetice de la 405.981 de participanți de vârstă mijlocie din UK Biobank și au descoperit că un ritm mai rapid de mers pe jos, independent de cantitatea de activitate fizică, a fost asociat cu telomer mai lung.
Telomerii sunt „capsele” de la sfârșitul fiecărui cromozom și dețin secvențe repetitive de ADN necodant care protejează cromozomul de deteriorare, similar modului în care capacul de la capătul șiretului o oprește să se desfacă.
De fiecare dată când o celulă se divide, acești telomeri devin mai scurti – până la un punct în care devin atât de scurti încât celula nu se mai poate diviza, cunoscut sub numele de „senescență replicativă”. Prin urmare, oamenii de știință consideră LTL un marker puternic pentru „vârsta biologică”, independent de momentul în care s-a născut un individ.
Deși relația dintre lungimea telomerilor și boală nu este pe deplin înțeleasă, se crede că acumularea acestor celule senescente contribuie la o serie de simptome pe care le asociem cu îmbătrânirea, cum ar fi fragilitatea și bolile legate de vârstă.
Deși beneficiile fizice, mentale, sociale și de sănătate ale mersului sunt bine documentate, acest studiu este unul dintre primele de acest gen care compară datele genetice atât cu vitezele de mers auto-raportate, cât și cu măsurătorile reale ale intensității mișcării din activitatea purtată. dispozitive de urmărire purtate de participanți.
Dr. Paddy Dempsey este lector și cercetător la Universitatea din Leicester și în cadrul Centrului de Cercetare Biomedicală NIHR Leicester, parte a NHS Trust al Spitalelor Universitare din Leicester (UHL) și autorul principal al studiului publicat în Communications Biology . El a spus: „Cercetările anterioare privind asocierile dintre ritmul de mers, activitatea fizică și lungimea telomerilor au fost limitate de constatări inconsecvente și de lipsa datelor de înaltă calitate.
„Această cercetare utilizează date genetice pentru a oferi dovezi mai puternice pentru o legătură cauzală între ritmul de mers mai rapid și lungimea mai mare a telomerilor. Datele de la dispozitivele de urmărire a activității purtate la încheietura mâinii utilizate pentru a măsura activitatea fizică obișnuită au susținut, de asemenea, un rol mai puternic al intensității activității obișnuite (de exemplu, mersul mai rapid) în raport cu lungimea telomerilor.
„Acest lucru sugerează că măsuri precum o viteză de mers mai mică în mod obișnuit sunt o modalitate simplă de a identifica persoanele cu un risc mai mare de boli cronice sau de îmbătrânire nesănătoasă și că intensitatea activității poate juca un rol important în optimizarea intervențiilor. De exemplu, pe lângă creșterea mersului general pe jos, cei care sunt capabili ar putea urmări să mărească numărul de pași parcurși într-un anumit timp (de exemplu, mergând mai repede până la stația de autobuz).”
Cercetătorii de la Universitatea din Leicester au arătat anterior, folosind Biobankul Marii Britanii, că doar 10 minute de mers rapid pe zi este asociat cu o speranță de viață mai lungă și că cei care merg în viteză au o speranță de viață cu până la 20 de ani mai mare în comparație cu cei care merg cu viteză.
Acest nou studiu demonstrează o legătură cauzală între mersul rapid și lungimea telomerilor și, în mod semnificativ, nu invers.
Studiul a fost finanțat de Consiliul de Cercetare Medicală din Marea Britanie, Consiliul de Cercetare în Biotehnologie și Științe Biologice, British Heart Foundation și susținut de NIHR Leicester BRC - un parteneriat între Spitalele Leicester, Universitatea din Leicester și Universitatea Loughborough.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu